Cele mai bune animații din toată lumea revin la Chișinău cu Anim’est

Anim’est, unicul festival de film de animație care-i aduce pe copii și adulți într-o sală de cinema, revine pe marile ecrane de la Chișinău cu cele mai apreciate filme din ultimii ani. Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație va avea loc în perioada 26-29 octombrie, la Cinematograful Odeon.



Filmul din deschidere, „Ma vie de courgette” (Viața mea de dovlecel), a fost apreciat ca cel mai bun film animat european la Premiile Academiei Europene de Film în 2016, a luat premiul publicului la Annecy, iar în acest an a fost numit Cel mai bun lungmetraj de animație la Premiile César, în Franța. Pelicula spune povestea unui băiețel de nouă ani care, după moartea neașteptată a mamei sale, se împrietenește cu un polițist amabil, Raymond. Acesta îl duce la orfelinatul plin de copii de aceeași vârstă, unde băiețelul nu prea-și găsește locul. Totuși, în scurt timp, puștiul va vedea că-i merge din ce în ce mai bine.

Anim’est n-ar putea reveni la Chișinău fără două dintre cele mai așteptate evenimente din agenda festivalului, dedicate publicului adult amator de horror, imagini șocante și lipsit de inhibiții. Este vorba, desigur, de Trippy și Creepy Animation Night.

După cum obișnuiește de fiecare dată, programul Trippy Animation Night vine să scoată publicul din zona de confort. Curatorul și gazda nopții de animații bizare și neconvenționale, olandezul Michael Helmerhorst, vine cu o selecție de animații fast & furious, videoclipuri psihedelice și reclame șocante, culese din arhive rare sau adunate de pe generosul YouTube. Sideshow FeeaksDrug Abuse & Other ExperimentsDark City Dames sau Splatter & Gore sunt doar câteva dintre subtemele programului de două ore destinat exclusiv publicului cu vârsta de peste 18 ani. Trippy Animation Night va avea loc în a doua zi de festival, cu începere de la ora 23.00, la Cinematograful Odeon.


În acest an, vedeta Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est, Creepy Animation Night, vine la Chișinău cu un program special. Noaptea scurtmetrajelor bizare, inedite, sumbre sau horror va fi precedată de un performance semnat DIOSA, un proiect unic în peisajul autohton, inițiat de compozitoarea și dirijoarea Simona Strungaru. Este vorba despre un concept muzical complex, care îmbină muzica clasică prin elemente de orchestrație complexă cu procedee componistice specifice diverselor perioade din istoria muzicii și elemente de muzică electronică actuală. Din proiect fac parte Simona Strungaru (dirijor, pian), Gabriela Petecilă (flaut), Bogdan Gugu (clarinet), Iulian Nițică (contrafagot), Sebastian Burneci (trompetă), Cristian Lăbuș (trombon bas) și Natalia Pancec (vioară). Proiectul lansat în cadrul Creepy Animation Night va fi însoțit de vizualurile realizate la ediția a VIII-a a atelierului intensiv de animație Animation Worksheep, organizat de Anim’est, și va avea ca tematică ideea de sfârșitul zilei și al timpului, la miezul nopții, când se trezesc la viață creaturi bizare și se dezlănțuie evenimente neașteptate, înspăimântătoare. Creepy Animation Night va avea loc pe 28 octombrie, la ora 23.00, la Cinematograful Odeon.

Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est va avea loc în perioada 26-29 octombrie 2017, la Cinematograful Odeon. Biletele vor putea fi achiziționate în curând pe site-ul www.iticket.md și vor fi disponibile, de asemenea, în cinematograf, pe tot parcursul festivalului.
***

Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est, membru al rețelei paneuropene Cartoon, este organizat de Asociațiile Este’n’est și ALTFilm și finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, Centrul Național la Cinematografiei din România, Ministerul Pentru Românii de Pretutindeni, Japan Foundation, Ministerul Culturii în Republica Moldova și Primăria Municipiului Chișinău.

Популярные сообщения