Surprize mari pentru cei mici la Anim’est Chișinău 2017
Cea de-a șaptea ediție a festivalului
Anim’est la Chișinău, ce va avea loc în perioada 26-29 octombrie, aduce pe
lângă multe altele și peste 20 de scurtmetraje și trei lungmetraje de
animație dedicate celor mici.
Secțiunea specială dedicată celor mici a
Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est vine cu o selecție
generoasă de proiecții pentru copii, cu teme adaptate vârstei lor – povești
memorabile despre prietenie, timiditate, curaj, iubire și acceptare. De altfel,
și în acest an, cei mici sunt invitați să participe la un workshop, unde
aceștia vor deveni autorii unor scurtmetraje de animație. Mai mult, Anim’est îi
va întâmpina pe micii spectatori cu o serie de ateliere de creaţie, după
filmele vizionate la ora 12:00. Atelierele vor avea loc în holul
cinematografului Odeon.
Filmele din secțiunea Minimest vor fi
proiectate în perioada vineri, sâmbătă și duminică, la orele 12:00 și 14:00, la
Cinema Odeon. Peste 20 de scurtmetraje pentru copii cu vârste între 3 și 14 ani
au fost selectate, anul acesta, dintre cele câteva sute înscrise în competiție.
Selecția cuprinde titluri care au avut deja succes la festivaluri de animație
de renume, precum Tabăra de vară / Summer Camp Island (r.
Julia Pott), o producție Cartoon Network selectată și premiată la
Sundance, Ottawa IFF sau Anima, Povești încurcate / Revolting
Rhymes (r. Jakob Schuh, Jan Lachauer), adaptat după îndrăgita
carte pentru copii a lui Roald Dahl și premiat la Annecy pentru Cea mai bună
producție TV, sau celebrele creații pentru copii produse de Les Films du
Nord, Unicornul / The Unicorn (r. Rémi
Durin) și Vântul printre trestii / The Wind in the
Reeds (Nicolas Liguori, Arnaud Demuynck).
Secțiunea Minimest cuprinde și câteva dintre
cele mai de succes lungmetraje recente pentru copii: Niko şi drumul spre
stele / Niko & The Way To The Stars (r. Michael
Hegner, Kari Juusonen), pe 27 actombrie, ora 14:00, și Niko 2: Frate mic,
mare belea / Niko 2 - Little Brother, Big Trouble (r. Kari
Juusonen, Jørgen Lerdam), pe 28 octombrie, ora 14:00, și Titeuf,
filmul / Titeuf, the Movie (r. Zed, 2010), în
ultima zi de festival, la ora 14:00.
Alte filme recomandate copiilor, dar care nu
fac parte din programul Minimest sunt filmul din deschidere Viaţa mea de
dovlecel / Ma vie de courgette, de la ora 19:00, și pelicula Tintin
şi Templul Soarelui / Tintin and the Temple of the Sun (r.
Raymond Leblanc, 1969), care va rula pe 29 octombrie, ora 16:00.
Publicul tânăr al festivalului va avea ocazia
și în acest an de a participa la un atelier de animație în care vor
învăța cum hârtia decupată poate da viață personajelor preferate. Ghidul lor va
fi Radu C. Pop, artist vizual şi animator. După absolvirea Universităţii
de Arte din Bucureşti şi a masteratului de Animaţie de la Universitatea
Națională de Artă Teatrală și Cinematrografică I.L. Caragiale de la București,
Radu a participat la mai multe ediţii ale Animation Worksheep, devenind la
scurt timp parte din echipa Anim'est. Atelierele vor avea loc în perioada 25-29
octombrie.
În această ediție, organizatorii oferă acces
gratuit pentru copii și însoțitorii acestora la toate proiecțiile din
cadrul programului MINIMEST. De gratuitate se vor bucura:
- grupurile de copii însoțite de cadrele
didactice însoțitoare (care s-au înregistrat în prealabil);
- grupurile de minim cinci 5 copii
însoțite de un adult (accesul este gratuit pentru copii);
- grupurile de minim zece 10 copii
însoțite de un adult (acestea vor fi considerate grupuri organizate, dacă
rezervarea este făcută în prealabil. În acest caz, accesul este gratuit şi
pentru adultul însoțitor).
Înregistrarea trebuie făcută pe mailul gherciuana@gmail.com.
Cea de-a șaptea ediție a Festivalului
Internațional de Film de Animație Anim’est va avea loc în perioada 26-29
octombrie 2017, la Cinematograful Odeon. Biletele pot deja fi achiziționate
pe site-ul www.iticket.md și vor fi disponibile, de asemenea, în cinematograf,
pe tot parcursul festivalului.
***
Festivalul Internațional de Film de Animație
Anim’est, membru al rețelei paneuropene Cartoon, este organizat de Asociațiile
Este’n’est și ALTFilm și finanțat de Administrația Fondului Cultural Național,
Centrul Național la Cinematografiei din România, Ministerul Pentru Românii de
Pretutindeni, Japan Foundation, Ministerul Culturii din Republica Moldova și
Primăria Municipiului Chișinău.