APEL pentru înscrieri: workshop pentru membrii societății civile și cineaști
Asociația
One World Romania invită
organizațiile și persoanele care sunt active în apărarea drepturilor omului,
precum și cineaștii, aspiranți sau consacrați, din România, Republica Moldova,
Bulgaria și Ungaria să se înscrie la atelierul CIVIL SOCIETY PITCH. Atelierul va fi moderat de tutori de renume
internațional și se va desfășura în perioada 20-22 martie la ARCUB, în timpul celei de-a 13-a ediții a
festivalului (20-29 martie 2020).
CIVIL
SOCIETY PITCH este un demers unic în regiune, care își propune să pună în
contact pe de-o parte cineaști dornici să expună prin intermediul artei o
fațetă a situației sociale, economice sau politice a regiunii est-europene, și
pe de altă parte activiști imersați în această realitate. Scopul atelierului
nostru este reunirea acestor experiențe și sensibilități diferite în vederea
unei colaborări pe termen lung.
Pentru
prima dată în România, ediția integrală a programului internațional CIVIL
SOCIETY PITCH, cu toate cele cinci etape, se va derula pe parcursul unui an
întreg: atelier de pitching, matchmaking și accelerare (martie 2020),
documentare și dezvoltare (aprilie-octombrie 2020), atelier de follow-up
(noiembrie 2020), dezvoltare și producție (decembrie 2020-februarie 2021),
sesiune publică de pitching și premiul de dezvoltare (martie 2021).
La
atelierul inițial din martie 2020 vor fi selectați să participe maximum 15
ONG-uri și maximum 20 de cineaști din cele patru țări partenere, în așa fel
încât la sesiunea de pitching finală din martie 2021 să avem minimum 5 echipe
coagulate care au lucrat pe parcursul anului în jurul unui subiect de
documentar. Premiul de dezvoltare în valoare de 4000 de euro va fi acordat la
final cineastului, pentru a facilita dezvoltarea proiectului de film documentar
aprofundat în cadrul echipei realizate cu ONG-ul partener.
La cele
trei edițiii anterioare au participat 51 de cineaști și 36 de ONG-uri; la
ultima ediție, premiul a fost câștigat de Laurențiu Garofeanu cu proiectul Lost and Found: povestea unei tinere de
etnie romă adoptată la scurt timp după naștere de un cuplu de canadieni și care
se întoarce după mai bine de douăzeci de ani în România în căutarea familiei ei
biologice.
Termen limită pentru înscrieri: 13 februarie 2020
Tutorii atelierului din martie 2020
sunt:
Ady Glynne - este scriitor, regizor și producător britanic, cu trei
premii BAFTA la activ. Cu toate că avea la bază studii de psihologie, a intrat
în industria filmului, creând organizația națională a documentariștilor din
Regatul Unit, DFG - The Documentary Filmmakers Group - și acum conduce casa de
producție multi-premiată Mosaic Films. Andy a fost de asemenea președintele
European Documentary Network, tutore în cadrul a numeroase ateliere de film
documentar din Marea Britanie și în străinătate și consultant pentru diverse
organizații și canale de televiziune din toată lumea. A produs și regizat peste
100 de filme, inclusiv recent premiatul Out
of Thin Air, o colaborare BBC-Netflix. Se află în procesul de a-și scrie a
doua carte dedicată filmului documentar, intitulată The Documentary Producer’s Handbook.
Guillaume Massart - născut în 1983, în Ardenii
francezi, Guillaume Massart regizează și produce documentare, eseuri, filme
experimentale și artă video. Primul său scurtmetraj, "Xenocristal"
(2008), anticipează următoarele sale filme aflate la granița dintre documentar
și artă video. Pornind de la un eveniment real, invazia grădinilor Bibliotecii
Naționale de către stoluri de grauri, "Xenocristal" invocă influența
lui Hitchcock și a cinemaului de gen pentru a prezenta în cheie alegorică
soarta imigranților. Următoarele filme nu îi vor dezice sensibilitatea pentru
problemele arzătoare ale societății contemporane, ele abordând pe rând
neajunsurile sistemului capitalist, comodificarea artei, validitatea utopiilor
sociale și sistemul carceral. Totalitatea operei lui chestionează mizanscena
realității și consecințele sale estetice și politice asupra modernității figurative.
Mona Nicoară - a început să lucreze în cinema în 1997 ca
producător asociat al documentarului Children
Underground, care în 2001 a primit un premiu special la festivalul Sundance
și apoi a fost nominalizat la Oscar. Debutul ei regizoral, Școala noastră, a avut premiera în 2011 la festivalul Tribeca din
New York, a mers apoi la peste 60 de festivaluri din întreaga lume, a câștigat
marele premiu al juriului la AFI SilverDocs și a fost nominalizat la Silver Eye
Awards pentru cel mai bun documentar est-european și la Premiile Gopo pentru
cel mai bun documentar românesc. Ultimul ei film, Distanța dintre mine și mine, a primit premiul publicului la Les
Films de Cannes à Bucarest 2018 și a rulat în cinematografele din România peste
18 săptămâni. De asemenea, a predat scris și film la Columbia, Cooper Union,
New York University și Rutgers.
Civil Society Pitch este inițiat și coordonat de Asociația
One World Romania, iar partenerii programului sunt Balkan Documentary Center
(Bulgaria), Festivalul Internațional de Film Documentar de Drepturile Omului
VERZIO din Budapesta (Ungaria) și Asociația Obștească MOLDOX (Republica Moldova).
Programul CIVIL SOCIETY PITCH este parte a unui proiect
cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.